REMUS MANOLEANU | pian

Pianistul Remus Manoleanu s-a născut în anul 1949 la Alba Iulia. A terminat Liceul de Muzică din Cluj-Napoca, la clasa de pian a doamnei prof. Valeria Taban, dar a crescut în ambianţa de elevată preocupare pianistică şi artistică a familiei Ecaterina şi Maria Fotino.
A absolvit Conservatorul "Porumbescu" din Bucureşti în 1972, unde a lucrat cu Ovidiu Drimba, Gabriel Amiraş şi Gh. Halmoş. Este de asemenea absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Este doctor în muzică, iar în prezent este conferenţiar la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.
A participat la numeroase festivaluri internationale. În anul 1972 a câştigat bursa naţională "Enescu". Concertează curent în România şi în străinătate.
A înregistrat peste 3000 de minute pentru Radiodifuziunea Română. De asemenea a înregistrat muzică contemporană românească la Casa de Discuri "Electrecord". Este membru fondator al Festivalului şi Concursului Naţional de Interpretare a Liedului "Ionel Perlea"- Slobozia.
Împreună cu soţia sa a creat Fundaţia Culturală "Bianca", ce are ca scop principal promovarea liedului românesc.
În anul 2008 a publicat, la Editura U.N.M.B., două cărţi.