ANDA PETROVICI | vioara

Anda Petrovici s-a născut în 1954, la Bucureşti. La absolvirea cursurilor Liceului de muzică "George Enescu", clasa prof. Aniela Beldi, este şef de promoţie. În 1977, după patru ani de studii la Conservatorul de stat "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti, clasa prof. Ştefan Gheorghiu, este din nou şef de promoţie. În acelaşi an, participă la Cursurile de măiestrie de la Glasgow, unde lucrează cu renumiţii profesori Klauss Assmann şi Gustav Marschner.
Anda Petrovici este laureată a Concursurilor naţionale ale tinerilor interpreţi (1969 şi 1973) şi a Concursurilor internaţionale "Primăvara la Praga" (1976) şi "Vaclav Huml" de la Zagreb (1977 – premiul special al juriului prezidat de Henryk Szeryng – şi 1981). Imediat după terminarea studiilor superioare, ea devine membră a Orchestrei Filarmonicii "George Enescu", iar în 1978 este unul dintre fondatorii Trioului "Pro Arte".
Împletind în chip armonios activitatea în cadrul orchestrei cu cea de solistă de concert şi de muzică de cameră, Anda Petrovici a participat la numeroase turnee şi festivaluri internaţionale în Europa, Statele Unite şi Extremul Orient. Nu o dată critica a consemnat elogios interpretările sale.
Violonista Anda Petrovici a realizat înregistrări pentru Radiodifuziunea şi Televiziunea Română, discuri LP pentru Electrecord (Cvartetele cu pian de W. A. Mozart), discuri compact pentru BMG Arte Nova Classics (Integrala Cvartetelor cu pian de J. Brahms şi Cvartetul în la minor de G. Mahler) şi DVD (Concertul brandenburgic nr. 5 de J. S. Bach, triouri de J. Haydn).
Din 1989 este concertmaestru al Orchestrei Filarmonicii "George Enescu", fiind prima femeie în această funcţie de la înfiinţarea orchestrei în urmă cu peste 140 de ani.
În anul 2004, a fost decorată de către Preşedintele Ion Iliescu cu Ordinul "Meritul cultural", în grad de Comandor.
Recent, în iunie 2009, Anda Petrovici a primit titlul de Doctor in Muzică.
Anda Petrovici cântă pe o vioară Gaetano Vinaccia (1759-1831).